Dezvoltarea inamicilor stelelor
În orașul Valoran, lumina Stelelor și străduțele pline de neon ale metropolei au fost de mult folosite ca un far care este văzut din cele mai îndepărtate zone ale universului.
Acum, întunericul ajunge înapoi...
Dacă ați urmărit până acum saga Magia Stelelor, știți că a existat dintotdeauna o forță haotică – o putere întunecată care stârnește conflicte cu Stelele și le face să se îndoiască de pactul cu Prințesa Stelelor. Unii se lasă copleșiți de această corupție și o iau razna precum Zoe, Steaua crepusculului. Obiectivul ei principal este să omoare Stelele și să le reînsuflețească ca și aliați folosind puternica magie a haosului.
În timpul bătăliei Stelei crepusculului, Stelele au reușit să o învingă pe Zoe și să o trimită înapoi în spațiul întunecat. Dar, întrebarea încă rămâne – ce (sau cine) a motivat-o pe Zoe să aleagă această cale distructivă?
O regină sacrificată
Când a apărut zvonul că niște răufăcători siniștri și noi se îndreptau către Stele în cadrul celui mai recent roman vizual, ''Un alt cer'', putem spune cu ușurință că Fiddlesticks nu prea se afla în fruntea listei de potențiali aliați. Morgana? Desigur, se potrivește profilului. Vom ajunge și la ea mai încolo. Dar Fiddlesticks? Ce naiba?
''Când Fiddlesticks apare pentru prima oară în poveste, ține foarte mult de puterea fricii'', explică principalul scenarist Jared «Carnival Knights» Rosen. ''E un personaj care o spionează în special pe Akali, dar se infiltrează și în visele celorlalte Stele. Fiddlesticks e ca un vânător care-și vânează încet prada, se apropie din ce în ce mai mult, iar niciuna dintre Stele nu-și poate da seama de ce sau care e conexiunea.''
Stelele urmăresc neputincioase cum Akali începe să trăiască din nou trecutul său traumatic și cum începe să se îndepărteze de grup. Kai'Sa și restul echipei se tem mult cu privire la Akali și se întreabă ce o atrage pe prietena lor spre întunericul Dimensiunii haosului. Dar, în cadrul asediului lui Fiddle asupra orașului, Stelele își obțin răspunsurile din cea mai improbabilă sursă.
Zoe și Syndra se întorc în orașul Valoran, doar că de data aceasta o fac pentru a ajuta Stelele în efortul lor de a-l învinge pe Fiddlesticks. Cele două spun că Fiddlesticks e mai mult decât un monstru de nicăieri – el reprezintă soarta tuturor Stelelor. Această bestie fără minte din Dimensiunea haosului a fost odinioară o fată numită Harp, una dintre cele mai bune prietene de-ale lui Zoe, și care a făcut parte din prima clasă de Stele.
''Harp a fost literalmente prima Stea care a decăzut, acesta fiind motivul pentru care Zoe e violent de nebună'', spune Carnival Knights. ''Decăderea ei e practic motivul general care a declanșat multe probleme pentru Stele. Până în acel moment, nimeni nu știa că e nevoit să se epuizeze ca să devină o Stea.''
Când Harp a decăzut în adevăratul întuneric, ea a fost consumată de haos și transformată în monstrul numit Fiddlesticks. Tot ce a mai rămas în ziua de azi din Harp e companionul ei, Geist, prins într-o cușcă din centrul corpului lui Fiddle. O soartă similară le paște și pe toate Stelele care au depus jurământul și care nu mor în luptă. Odată ce Stelele descoperă aceste detalii, obiectivul lui Zoe devine mult mai clar pentru ele. Ea practic încearcă să prevină, în propria manieră nebună, această soartă inevitabilă să se întâmple celorlalte Stele.
''Ne-am dorit ca Fiddle să aibă un soi de legătură cu Zoe'', spune liderul conceptual și directorul de artă Oscar ''gay lil frog'' Vega pentru Magia Stelelor. ''Așadar, am început să ne gândim la lucrurile pe care le-ar fi făcut Harp cu Zoe înainte să decadă. Există o idee care dicta că Harp îi cânta lui Zoe – sau poate îi plăcea să-i citească romane. Apoi am stabilit într-un final această tematică de șah.''
''Am considerat că șahul e drăguț pentru că stilurile de joc ale lui Zoe și Fiddle sunt foarte tactice'', continuă să explice Oscar. ''Cu Fiddle, încercați să vă poziționați talismanele și încercați să vă găsiți cel mai bun unghi, iar cu Zoe, faceți toate aceste calcule și geometrie ca să loviți pe cineva. Așadar, am fost de părere că li se potrivește ambelor personaje.''
Dacă vă uitați cu atenție, elementele subtile din trecutul, similar șahului, ale Stelelor Harp și Zoe, sunt evidente în detaliile skin-ului. Oussama ''Whiteleyth'' Agazzoum, artist de concept pentru Fiddlesticks, inamicul stelelor, a folosit această poveste de fundal ca o deschidere puternică pentru conceptele sale finale despre skin.
''Am luat acea temă de șah și am folosit-o încercând să explorez diferite versiuni cu piese diferite, în principal pionii și cavalerii'', spune Whiteleyth. ''De asemenea, când am realizat proiectarea felinarului, am încercat să adăugăm un indiciu subtil al poveștii de fundal, cu o stea mică în interiorul felinarului, care a fost spartă, indicând faptul că a fost o Stea înainte.''
Chiar și efectele vizuale ale lui Fiddle au fost influențate de dragostea lui Harp pentru șah. Când lovește adversarii pe câmpul de luptă cu abilitățile sale ''Secerare'' și ''Furtună de ciori'', peisajul din jurul țintei lui Fiddle devine o tablă de șah întortocheată și macabră din tărâmul haosului.
Pe măsură ce Stelele dezvăluie planul final al lui Fiddle, ei vor afla în curând că nu este singurul lucru care afectează orașul Valoran.
Ororile sălii de clasă
În timp ce Valoran și Stelele sunt distrase de puternicul Fiddlesticks, un agent mai viclean și mai strategic al haosului care pândește la vedere.
La prima vedere, Morgana, inamica stelelor arată ca un răufăcător evident pentru universul Stelelor. Puțină lume știe că răufăcătoarea din spațiu are o slujbă de zi. Și unde ar lucra o regină malefică din spațiu? Undeva unde-și poate ține inamicii aproape.
''În caracterizarea ei din Magia Stelelor, Morgana se împotrivește justiției. Ea e împotriva ordinii'', explică Carnival Knights. ''De asemenea, ea își petrece o grămadă din timp dându-se drept o învățătoare part-time cu un salariu minim pe economie la liceul din Valoran. Așadar, obiectivul ei adevărat este să fie într-un fel mascată și eventual să-și arate fața când își atinge puterea supremă.''
Pe măsură ce Morgana interacționează cu Kai'Sa, cel mai nou lider Magia Stelelor, și Akali, Steaua care este cea mai sceptică față de jurământul ei, devine evident faptul că Morgana are planuri pe lângă să le predea acestor elevi model. Morgana caută să expună toate Stelele la întuneric prin subversiune subliminală și, dacă este necesar, prin moarte.
Pentru observatorii pasionați, există câteva indicii subtile despre adevăratele motive ale Morganei, chiar dacă ea este deghizată. Artistul conceptual al skin-ului Morgana, inamica stelelor, Vlad „Darkrown” Bacescu, s-a bazat mult pe aceste detalii în abordarea sa de a proiecta acest lup spațial în haine de oaie.
''E amuzant pentru că Morgana la prima vedere pare să fie o adevărată Stea'', explică Darkrown. ''Are un corsaj alb, este acoperită cu pietre prețioase, toate materialele sunt strălucitoare, dar inspiră un sentiment ciudat de bogăție. Ochii ei nu par naturali și asemănători celor din anime, cum îi au celelalte Stele. Are cârlionți înfășurați în jurul ei în locul unei fuste, iar aripile și coroana ei se leagă mai mult de un tărâm al haosului decât de Magia Stelelor.''
Dar asta nu-i tot. Dacă aveți o privire ageră, e posibil să observați ceva puțin... familiar... în legătură cu cureaua sa.
''Ea are o curea făcută din nestemate Magia Stelelor pe care o ține în jurul taliei'', dezvăluie Darkrown. ''Sunt ca niște trofee furate de la Stelele căzute pe care le poartă ca pe un accesoriu. Mi-a plăcut foarte mult faptul că poartă cureaua și în deghizarea sa de profesoară. Dacă stați să vă gândiți, e destul de înfricoșător.''
Pe lângă faptul că poartă moartea ca pe un accesoriu, Morgana caută și să intimideze Stelele cu energia haotică din abilitățile ei. Chiar și companionul ei, Rigel, e ca un nobil provocator care se bucură când îi învinge pe ceilalți companioni.
Rigel apare deasupra capului Morganei în cadrul supremei sale. Acesta e unul dintre detaliile prezente în efectele ei vizuale pentru debutul său ''Inamica stelelor''.
''Am lucrat aproape de Vlad ca să o facem din ce în ce mai bine pe Morgana'', spune artistul de efecte vizuale Dmitry ''Destroyeer'' Bogatov. ''Am încercat să mă concentrez pe paleta ei de culori și pe conceptul personajului. De exemplu, i-am transformat W-ul, «Umbră chinuită», într-un lac întunecat în care se reflectă un cer înstelat. Suprafața apei reflectă personajele care pășesc în lac și pe însăși Morgana. Are și o reflexie în oglindă a abilității ei, Q.''
Aducem întunericul de partea luminii.
Într-un univers plin de fete magice ''anime'' care strălucesc intens, adăugarea unui fond de răufăcător poate părea dezechilibrat dacă este executat (n-am vrut să fac un joc de cuvinte) fără niște puternice reglementări vizuale și narative. Cum a reușit echipa să creeze acești doi răufăcători să pară niște adevărați duri în ''Un alt cer''?
''Cred că abordarea Magiei Stelelor, atunci când vine vorba de artă, aceasta e de obicei o poveste foarte traumatică, tristă, ambalată frumos. Deci nu ne dorim niciodată să facem ca arta să dea de gol cât de tristă e povestea'', spune gay lil frog despre felul în care noii răufăcători se potrivesc în poveștile ''Magia Stelelor''.
''De fapt, cred că m-am gândit de la început la Fiddle, când am știut că vrem să facem răufăcători pentru că mă gândesc fantezia personajului lui Fiddle'', adaugă gay lil frog. ''Fantezia lui Fiddle ține numai de teamă, nu? Totul ține de intimidarea dușmanilor, ceea ce este un lucru bun pentru Stele, deoarece multe dintre poveștile lor sunt plasate în jurul fricii, îndoielii și anxietății și al tuturor acestor lucruri care vin să le doboare.''
Da. Chiar și ființele magice cunoscute drept Stele sunt încă adolescente, în primul rând, fiecare confruntându-se cu propriile versiuni de frică, îndoială și anxietate. Desigur, fiecare dintre noii răufăcători din seria ''Inamicii stelelor'' profită de aceste slăbiciuni în felul lor. În timp ce Fiddle aruncă frica (la propriu) asupra Stelelor, Morgana își folosește influența pentru a încerca să submineze legitimitatea pactului lor cu Prințesa Stelelor.
''Idealurile justiției și ordinii într-o societate organizată sunt antitetice cu ființa ei'', dezvăluie Carnival Knights. ''E în întuneric foarte omenesc. Îmi place ideea de entropie, libertate și neant. Mai târziu, Stelele se conving că ea este în antiteză cu însuși conceptul de existență a Magiei Stelelor.''
Pe măsură ce răufăcătorii din Magia Stelelor devin mai profunzi și mai stratificați, la fel se ivește și oportunitatea de a plăti complexitatea tropului universului fetelor magice ca și ansamblu. Și după spusele lui Carnival Knights, echipa narativă abia începe să lucreze.
''«Un alt cer» este o poveste despre, în primul rând, trauma generațională trăită de tineri'', spune Carnival Knight. ''Acesta fiind un lucru care se întâmplă, într-un fel chiar acum. Nu asta a fost intenția când am început să creăm povestea acum aproape un an, dar pe măsură ce au progresat lucrurile din lume, este ca «ok, bine, există o mică temă care se desfășoară în acest moment». În ceea ce privește povestea în sine, de abia am început să stabilim ce e cu adevărat Magia Stelelor.''
Dar dacă există un lucru cert, când vine vorba de Magia Stelelor, poate doar să continue.