DE CE PLEZNEȘTE BEL'VETH
Având în vedere entuziasmul care va avea ca rezultat inevitabila consumare a Runeterrei de către Bel'Veth, am vrut să sărbătorim lansarea ei adresând unor jucători niște întrebări pe care le-am remarcat!
De ce a fost creată Bel'Veth ca și campion bazat pe atacuri de bază?
Bel'Veth, în inima sa, vă minte. La prima vedere, ea poate ARĂTA ca o vrăjitoare elegantă, dar acel chip fals ascunde adevărata sa întruchipare: un monstru al Vidului copleșitor de puternic, care este mai mult decât gata să vă sfărâme în primele linii ale luptei și să vă devoreze esența (cu atacuri de bază).
Riot August, coordonator pentru design de campioni
Pentru Bel'Veth, am început dezvoltarea cu dorința de a crea un campion original, dar și atractiv. Ne-am gândit să o facem un asasin din Vid, dar Kha'Zix reprezenta această ramură destul de bine. De asemenea, am luat în considerare și să o facem un mag; dar am crezut că dacă facem asta, ea ar fi pentru jucători un jungler prea de nișă. Într-un final, am ajuns la concluzia că cea mai bună cale de a îndeplini cele două obiective de dezvoltare ar fi să o facem un ucigaș.
Cam în aceeași perioadă, unii dezvoltatori testau ideea unui campion care-și poate mări viteza de atac la infinit. Acest concept a fost ceva ce a încântat cu adevărat echipa și am decis că se va potrivi bine cu tematica lui Bel'Veth, așa că am decis să-l implementăm în setul ei (la acea vreme, ilustrațiile ei se aflau în stagiile preliminare).
Ryan ''Reav3'' Mireles, producător principal al echipei de gameplay
De ce iconița ei are fața sa ''umană'' și nu cea ''reală''?
Iconițele campionilor trebuie să fie ușor de identificat în mijlocul jocului, chiar și la dimensiuni mici. Fața ''reală'' a lui Bel'Veth a fost menită să fie ascunsă în ilustrații ca să-i putem captura și reprezenta design-ul de concept de diavol de mare. Atunci când a venit vremea să îi transformăm ilustrațiile într-o iconiță, fața sa ''reală'' a ajuns să fie o problemă de claritate a gameplay-ului, așa că ne-am decis să îi punem ca și iconiță în joc fața ''falsă''.
Riot August, designer principal în echipa care se ocupă de campioni
De ce are Bel'Veth viteză de atac care crește la infinit și daune reale?
Asemănător Vidului, viteza de atac care crește la infinit a lui Bel'Veth va consuma tot ce-i stă în cale... în cele din urmă.
Daunele sale reale care cresc ne ajută să ne gândim la punctele forte și slăbiciunile unui ucigaș care crește. Daunele sale cresc la niveluri foarte mari împotriva adversarilor rezistenți, dar aceasta nu este atât de eficientă la începutul luptei, deci nu e foarte bună atunci când vine vorba de eliminarea rapidă a unui adversar. Cu cât are mai multă viteză de atac, cu atât cresc mai mult și daunele, subliniind importanța farmatului de la început (și după aceea, cât de important este pentru inamici să o oprească din a face asta).
Bryan ''Riot Axes'' Salvatore, designer principal de gameplay
Cum a fost să creați un campion asemănător unui diavol de mare? Diavolii de mare pleznesc?
Bel'Veth a avut dintotdeauna această formă asemănătoare unui diavol de mare, iar asta a reprezentat niște provocări unice din punct de vedere al animațiilor. Ea trebuia să pară atât regală, cât și monstruoasă. Ea zboară, dar, în același timp, trebuia să pară ca și cum ar înota atunci când merge. Contrastul dintre forma sa elegantă de bază și odioasa formă de monstru a fost foarte distractiv de lucrat, aceasta fiind tematica sa de bază. Destul de straniu, într-un fel am fost nevoiți să ne ignorăm experiența și să evităm să-i facem capul fals prea animat deoarece acesta nu-i reprezintă fața ''reală''.
Riot nickstravaganza, artist de animație
Crearea lui Bel'Veth a fost provocatoare și interesantă din multe puncte de vedere, în special atunci când trebuia să-i stabilim atacurile de bază. De îndată ce am început producția, am testat multiple modalități de atac ale unui diavol de mare ca și personaj melee (declinarea răspunderii: niciun diavol de mare nu a fost rănit în acest proces). După câteva explorări folosindu-ne de coada sa, fusta spinoasă și aripi, ne-am decis să avem seturi diferite de atacuri pentru diferite viteze de atac. Am ales ca aripile sale să taie atunci când viteza de atac este scăzută (pe bune, acelea nu sunt plezneli). Odată ce îi crește viteza de atac, începe să-și înjunghie adversarul, iar atunci când acestea se intensifică FOARTE mult ea devine specială, cu înjunghieri mai puternice în timp ce e în forma sa adevărată!
Alex ''GambitxX13'' Ferreira Simoes, artist de animație
Ce părere ai despre diavolii de mare?
Ca și oceanograf rezident al Riot (posibil singurul), cred că diavolii de mare sunt tari. Oamenii care nu sunt oceanografi de multe ori îi confundă cu rândunicile de mare, dar diavolii de mare sunt blânzi și nu vă vor ataca. Bel'Veth nu cred că este așa.
Diavolii de mare nu au dinți și spini pe coadă. Se mișcă în apă într-un stil elegant și mănâncă pești mici și crustacee. I-am văzut în sălbăticie în locuri precum Hawaii și Costa Rica, iar aceștia sunt frumoși de privit. Cred că asta i se potrivește și lui Bel'Veth.
Sfat profesionist: Puteți să preveniți de multe ori înțepăturile rândunicilor de mare târându-vă picioarele prin mediile nisipoase ale mării în loc să vă ridicați piciorul și să călcați pe eventuale rândunici de mare.
Greg ''Ghostcrawler'' Street, (singurul?) oceanograf rezident al Riot
Vă plac la fel de mult diavolii de mare din Vid cum ne plac nouă? Vreți să le băgați mințile în cap adversarilor pentru că au îndrăznit să vă provoace? Prindeți-o pe Bel'Veth și armata sa de minioni-pești din Vid în Rift pe 9 iunie!