ARAM 2023: avanpremieră
Având în vedere că modificările din presezon sunt la doar 2 zile distanță, ne-am gândit că aceasta ar fi o bună ocazie să introducem ȘI MAI MULT entuziasm în planurile noastre pentru League of Legends. Când serverul PBE se va actualiza în cursul zilei de azi, veți observa că Abisul Urletelor arată un pic altfel.
Așa e, jucători de ARAM, avem câteva actualizări pregătite pentru voi în presezonul acesta! De la noile ajustări aplicate atributelor la turnurile care se prăbușesc și la hexportaluri, introducem câteva mecanici permanente care ar trebui să stârnească un nou val de entuziasm în ceea ce privește unul dintre cele mai populare poduri din Runeterra. Vă puteți aștepta să vedeți aceste schimbări lansate în patch-urile 12.22 și 12.23.
Tactici de echilibrare actualizate
Salutare, prieteni! Sunt Riot Maxw3ll, noul lider al echipei de design care se ocupă de modurile de joc din LoL. Echipa care se ocupă de modurile de joc nu răspunde doar de modurile de joc temporare care sunt lansate periodic, ci și de moduri precum ARAM. A trecut ceva vreme de când nu ne-am mai uitat cu atenție la ARAM și la modul în care îl sprijinim, așa că am făcut fix asta! Pe lângă toate noile caracteristici grozave ale hărții pe care le adăugăm, introducem și câteva noi ajustări și pârghii de echilibrare, pe care le putem folosi pentru a îmbunătăți experiența de joc cu și împotriva unora dintre campionii ARAM greu de echilibrat.
Schimbări la nivelul întregii liste de campioni
Împreună cu modificările hărții, în patch-ul 12.23 vom actualiza și următoarele mecanici din ARAM:
- Omni-vampirismul și furtul de viață împotriva minionilor vor fi reduse cu 50%.
- Schimbări la modificatorul de daune cu rază lungă: în prezent, daunele provocate de campionii aflați la mai mult de 1000 de unități distanță este redus cu 15%. Reducem și mai mult daunele, în funcție de distanța suplimentară. Reducerea va crește acum între 15-30%, în funcție de distanță: între 1000 și 2000 de unități. Asta va aplica un nerf și mai serios unora dintre abilitățile alea cu rază SUUUUPER lungă, care sunt prea repetabile. Rețineți, această reducere a daunelor nu afectează abilitățile supreme.
- Rezistența la magie bonus pentru campionii melee va fi mărită de la 10 la 15.
În general, aceste efecte vizează reducerea unora dintre părțile mai frustrante ale ARAM. Campionii ADC nu vor mai avea acum o cale de acces ușoară la vindecarea completă în urma uciderii unui val de minioni, iar hărțuirea de la distanță mare a campionului vostru AP preferat, Kai'Sa, va fi atenuată un pic.
Ajustări de echilibrare specifice anumitor campioni
Cu ceva vreme în urmă, echipa care se ocupă de moduri a introdus pârghii de echilibrare specifice pentru modificarea atributelor (cum ar fi daunele globale reduse) pe care le-am putea folosi pentru a echilibra mai eficient o listă zdravănă de campioni. Acestea sunt niște instrumente utile, dar nu toți copiii noștri problemă din ARAM sunt echilibrați adecvat cu ajutorul lor. De exemplu, câțiva asasini au nevoie de buff-uri uriașe ale daunelor ca să rămână viabili, iar mai mulți amplificatori au nevoie să le fie redusă eficiența vrăjilor de vindecare. Așa că, în loc să eliminăm complet sistemul care funcționa pentru majoritatea campionilor, am decis să ne extindem instrumentele, ca să reușim o echilibrare mai flexibilă a acestora. Mai jos găsiți modificările de echilibrare specifice anumitor campioni care se vor lansa în patch-ul 12.22. Facem aceste modificări separat, ca să ne putem da seama ce efecte au asupra echilibrului din ARAM și să luăm apoi măsurile necesare. Pe viitor, s-ar putea să vedeți mai multe pârghii noi, dacă vom avea nevoie de soluții mai specifice, dar deocamdată ne concentrăm asupra a trei mari direcții:
Regenerarea resurselor – vizează campionii care folosesc energie; gestionarea energiei este destinată utilizării pentru atacuri și evadări rapide, dar în ARAM lupta nu se încheie niciodată. Pentru a face tiparele acestor eroi mai accesibile și mai prietenoase pentru lupta în echipă, adăugăm următoarele:
- Următorii campioni vor primi 20% regenerare a energiei bonus în ARAM: Akali, Kennen, Lee Sin și Zed.
Tenacitate – ARAM e un loc total nepotrivit în care să mori din cauza folosirii unei singure abilități de control al maselor. Vom oferi tenacitate bonus unora dintre campionii noștri melee mai vulnerabili, ca să poată scăpa de controlul maselor un pic mai repede.
- Următorii campioni vor primi 20% tenacitate în ARAM: Akali, Ekko, Elise, Evelynn, Fizz, Kassadin, Katarina, Kayn, Kha'Zix, LeBlanc, Pyke, Qiyana, Rek'Sai, Rengar, Talon și Zed.
Rapiditatea abilităților – o singură intrare de data asta, pentru freljordiana noastră arcașă, Ashe. Abilitatea ei de a construi ''Decret imperial'' și de a folosi ''Roi de săgeți'' iar și iar pentru a încetini o întreagă echipă a însemnat că ea n-a reacționat prea mult când i-am aplicat nerf-uri daunelor. Îi aplicăm de data asta un nerf rapidității abilităților, pentru a reduce frecvența cu care poate folosi ea abilitatea de încetinire și însemnare asupra unei întregi echipe.
- Ashe va primi -20 rapiditatea abilităților în ARAM.
Asta-i doar prima rundă de ajustări de echilibrare! O observație scurtă: pentru că acestea sunt niște pârghii de echilibrare noi-nouțe, ne așteptăm la ceva turbulențe, dar în viitor vom analiza efectul pe care-l au aceste modificări asupra campionilor respectivi și vom lua asta în calcul pentru viitoarele ajustări de echilibrare. Scopul nostru e să avem campioni mai echilibrați pe termen lung, astfel încât jucătorii să se poată bucura de fantezia unică a fiecăruia dintre aceștia.
Actualizări ale hărții Abisul Urletelor
O bună parte din distracția din ARAM are loc când sunteți grupați împreună cu coechipierii voștri și vă înfruntați adversarii, învingându-i încet-încet, pregătindu-vă cele mai strașnice combinații sau doar atacând într-o violentă înfruntare 5v5. Pentru a mări timpul petrecut de jucători în aceste lupte, adăugăm hexportaluri în Abisul Urletelor, ca să puteți reveni în acțiune mai repede!
Hexportalurile vor fi prezente de la începutul meciului și vă vor teleporta direct de la Nexusul vostru la turnul vostru exterior. După ce e distrus primul vostru turn, hexportalul vă va duce la turnul inhibitor al echipei voastre, unde va rămâne apoi pentru restul meciului, pregătindu-vă echipa pentru niște faze de flancare distractive sau niște ambuscade incredibile. Și da, puteți folosi hexportalul inamicului.
Turnurile care se prăbușescDacă ați aruncat vreodată o privire în adâncurile Abisului Urletelor în afara hărții, poate că ați observat cum, din când în când, câte o bucată de pod se prăbușește din cauza tuturor vizitatorilor gălăgioși care se luptă deasupra. Ei bine, podul nici nu întinerește, nici nu devine mai solid, iar turnurile încep să-și trădeze vârsta.
Cu această actualizare, ori de câte ori sunt distruse turnurile, ele se vor prăbuși și vor lăsa în urmă un morman de dărâmături care va fi tratat ca un teren nou. Obiectivul nostru cu aceste turnuri care se prăbușesc este să creăm pe hartă situații mai interesante, care se îndepărtează de firul narativ liniar obișnuit al ARAM. Acum veți avea noi zone înguste la care să vă gândiți și un nou teren cu care puteți experimenta pentru a crea faze noi!
Îngrijitorii Abisului Urletelor s-au apucat recent de grădinărit. În pofida dificultăților cultivării de plante în tundră, ei se pot lăuda cu un TUFIȘ nou-nouț și, în plus, au reușit să facă să crească un pic tufișul pixelat dintre turnuri! <em>(Nota autorului: asta nu e povestea oficială a tufișurilor.)</em> Acest tufiș se va afla în partea de jos a podului și e suficient de mare încât să încapă în el la fix o echipă de 5 campioni. Acum puteți face toate chestiile pe care vă permit tufișurile să le faceți, dar pe partea cealaltă a podului.
Schimbări calitative
Adăugăm și câteva mici schimbări calitative procesului de selecție a campionilor din ARAM! De azi înainte, veți putea vedea cine anume din echipa voastră a cumpărat pentru toată lumea un boost pentru luptă, așa că nu uitați să-i mulțumiți!
De asemenea, vom crea unii parametri bazați pe boost-urile pentru luptă, ca să evităm boost-urile ''din ultima clipă'', astfel încât toți jucătorii să poată juca cu skin-ul preferat. În numele jucătorilor de ARAM de pretutindeni, trebuie să spunem că apreciem boost-ul pentru luptă, dar uneori ne dorim foarte mult să folosim un anumit skin.
O altă actualizare utilă pe care o introducem în selecția campionilor este posibilitatea de a vedea ce campioni vă vor oferi un cufăr hextech dacă obțineți calificativul S. Acum veți avea un motiv în plus să încercați anumiți campioni (pe lângă faptul că avem nevoie cu disperare de unități din prima linie).
Specialul Clash ARAM
Vrem să le mulțumim jucătorilor de ARAM de pretutindeni, așa că vom găzdui ultimul Clash al anului în Abisul Urletelor! La acest turneu Clash participarea va fi permisă tuturor și vom avea o grupă cu 8 echipe, în care fiecare echipă joacă 3 meciuri. Fiecare jucător va primi 2 reîncărcări per meci, așa că asigurați-vă că le folosiți pe toate!
Înscrierea la acest turneu Clash special, de dragul distracției, va începe pe 5 decembrie, iar turneul se va desfășura pe 10 și 11 decembrie 2022.
Jucătorii care participă vor primi o iconiță exclusivă Clash ARAM temporară, așa că treceți-vă data în calendar!