Ajutați-ne să testăm compatibilitatea LoL cu DX11
Pe scurt: adăugăm compatibilitate pentru DX11 în LoL în patch-ul 10.16. Dacă vreți să ne ajutați să testăm DX11, înscrieți-vă urmând instrucțiunile din acest articol!
Suntem în plin proces de lansare a compatibilității pentru API DX11 și, începând cu patch-ul 10.16, vrem să le oferim jucătorilor o șansă de a încerca API-ul actualizat înainte de a face din DX11 opțiunea implicită în joc. N-ar trebui să vă așteptați la nicio schimbare în calitatea sau performanța randării, așa că, dacă sunteți de părere că una dintre acestea a fost afectată în ceea ce vă privește, vă rugăm să ne trimiteți un tichet de asistență cu DX11 în titlu.
De ce face Riot acest lucru?
Actualizarea la un API de randare mai modern, ca DX11, ne va ajuta să aducem modificări și îmbunătățiri mai importante performanței și randării pe viitor. Momentan, testarea DX11 este opțională, dar vrem să cerem ajutorul tuturor. Deși am avut mai multe runde de testare internă, poate fi dificil să găsim totul, fiindcă suntem limitați la echipamentele hardware la care noi sau partenerii noștri avem acces. Deschizând testarea pentru jucători, vom avea o înțelegere mult mai amplă a felului în care DX11 va avea impact asupra jucătorilor, de la râșnițe la supercomputere.
Ce trebuie să fac ca să mă înscriu la testarea DX11?
În fișierul vostru game.cfg care se găsește în folder-ul Riot Games > League of Legends > Configs, va trebui să adăugați linia DX11BetaTest=1 în configurările [General]. Acest fișier poate fi deschis cu orice editor de text precum Notepad, și atât denumirea fișierului, cât și textul de adăugat sunt aceleași, indiferent de regiunea sau limba în care jucați LoL. Acesta nu este un comutator în joc, fiindcă în afara acestei scurte perioade beta, jucătorii n-ar trebui să se gândească vreodată la setările DX.
Cum mă va afecta?
Pe baza celor câteva runde de testări din PBE, ne așteptăm ca această schimbare să nu ne afecteze cu nimic. Obiectivul acestei faze este să ne asigurăm că performanța este similară sau îmbunătățită pentru jucătorii care trec de la DX9 la DX11. Dacă echipamentele voastre hardware nu acceptă momentan DX10 sau o versiune ulterioară și aveți configurarea activată, jocul va reveni automat la DX9, astfel încât să nu vi se blocheze. Dacă aveți o problemă de bug-uri vizuale, performanță sau stabilitate, tot ce trebuie să faceți este să eliminați configurarea din fișierul vostru game.cfg.
Am găsit o problemă care apare doar când testez DX11. Cum o raportez?
Dacă găsiți probleme specifice DX11, mai întâi eliminați configurarea de testare beta din fișierul vostru .cfg sau schimbați valoarea ''=1'' la ''=0'' pentru a verifica de două ori că problema nu apare și în mod obișnuit. Dacă problema dispare, ați confirmat că era specifică DX11. Vă rugăm să trimiteți un tichet la serviciul de asistență pentru jucători cu ''DX11'' inclus la subiect. Echipa noastră va examina problemele pe măsură ce ne sunt trimise.
După ce vom căpăta încredere în rezultatele testării beta pentru DX11, vom activa DX11 în mod implicit. Testerii beta nu vor observa nicio schimbare; nimeni altcineva nu o va face, deoarece rostul versiunii beta este să ne asigurăm că schimbarea nu va provoca probleme. Vă mulțumim că ne ajutați să îmbunătățim LoL!