Notele patch-ului 10.12
Bine v-am regăsit în luna iunie! Sunteți gata pentru o vară palpitantă (jucând LoL în casă)?
În acest patch am umblat în cămara obișnuită, ajustând unii campioni care au ieșit prea mult în evidență, dintre care unii n-au dus-o prea bine în ultima vreme (Akali, Brand, Viktor, Xayah). În plus, le-am redus (cu grijă) puterea câtorva dintre campionii care se descurcă excelent la nivelurile profesioniste, precum Trundle și Varus, aducându-i la un echilibru corect. În cele din urmă, modificăm și ajustăm și câteva bug-uri ale ursului nostru mega-fioros.
Mai evidente sunt însă ajustările câtorva dintre runele de nișă care sunt alese mai rar, astfel încât să devină opțiuni viabile pentru mai mulți campioni. Unele dintre ele nu erau suficient de intuitive pentru ca beneficiile pe care le ofereau să fie clare, iar în cazul altora, declanșarea pentru valoarea maximă părea prea dificilă. Sperăm ca aceste modificări să-i ajute pe jucători să-și lărgească orizonturile când vine vorba de alegerea runelor care se potrivesc cel mai bine stilului lor de joc. Am făcut același lucru și cu vrăjile de invocator și am descoperit că ''Fantoma'' era în aceeași situație ca runele afectate. Cei care vor să fie mai rapizi decât un anumit arici albastru ar putea începe să treacă cu vederea alte opțiuni de vrăji de invocator în favoarea ''Fantomei''.
Folosiți acest portal dacă sunteți în căutarea notelor patch-ului pentru TFT!
Actualizări între patch-uri
15.06.2020 Eliminare de bug pentru Kayn
Kayn
Schimbările-cheie ale patch-ului
Campioni
Akali
Cresc daunele din Q.
Akali are toate armele necesare la dispoziție și o grămadă de potențial competitiv, dar n-o prea vedem în meciurile profesioniste. De vreme ce trebuie limitată din cauza nivelului profesionist, îi oferim mai multă eficiență de bază, amplificându-i abilitatea esențială.
Q – Lovitură în cinci puncte
Brand
Își reface mai multă mană când doboară inamici incendiați.
Îl ajutăm pe Brand să-și refacă mana, în speranța că acest lucru îi va îmbunătăți performanțele pe culoarul de mijloc fără a-i crește exagerat puterea în rolul de suport. Ne folosim de această pârghie cât putem de mult, pentru a vedea dacă acest buff îl face mai viabil pe culoarul de mijloc.
Pasivă – Flacără
Cassiopeia
Are mai puțină viață de bază și mai puțină armură; crește rezistența la magie.
Șerpoaica se descurcă excelent pe culoarele de sus și de jos, iar prin aceste modificări sperăm să o mai domolim un pic. Acestea fiind spuse, limităm nerf-ul pentru culoarul de mijloc prin creșterea subtilă a rezistenței la magie.
Atribute de bază
Fiddlesticks
W-ul provoacă mai puține daune împotriva minionilor.
Fiddlesticks a recoltat mai multe beneficii decât ne-am fi dorit din ultimul set de buff-uri, așa că îi mai reducem puterea în ceea ce privește valurile de minioni, însă ne asigurăm că nu-l alungăm de pe culoarul de sus.
W – Recoltă terifiantă
Senna
Eliminăm un bug legat de timpul de pregătire al atacului de bază. Crește șansa de apariție a sufletelor din pasivă.
Senna ADC a fost într-o poziție slabă în urma ultimului set de modificări din patch-ul 10.6, așa că îi oferim mai multe șanse să obțină mai multe beneficii din farmare. În plus, am eliminat un bug din cauza căruia timpul de pregătire al atacurilor critice era mai mare, ceea ce îi va îmbunătăți semnificativ build-urile bazate pe șanse de lovitură critică.
Modificări generale
Pasivă – Căință
Trundle
I-am rotunjit viața de bază, mana și regenerarea manei. Scade bonusul la viteza de mișcare oferit de W.
Deși am redus forța cu care își ciomăgește inamicii, Trundle este în continuare regele trol în meciurile competitive. Ne propunem să-i reducem capacitatea de a scăpa nevătămat din situațiile dificile prin reducerea mobilității de la începutul jocului. În plus, rotunjim câteva atribute de bază, pentru că zecimalele alea erau la fel de urâte ca el.
Atribute de bază
W – Regatul înghețat
Varus
Primește mai puține daune din atac de bază per nivel. Scade raportul daunelor din Q.
Build-ul lui Varus bazat pe letalitate întrece celelalte opțiuni, în special în meciurile profesioniste – per ansamblu, își năpăstuiește competiția. Acest build îl transformă într-un super-campion la începutul jocului și nu vrem să-l lipsim de acest avantaj, așa că îi reducem creșterea puterii, astfel încât să plătească prețul corect mai târziu.
Atribute de bază
Q – Săgeata sfredelitoare
Viktor
Crește raportul daunelor provocate de atacul modificat al lui Q; crește raportul scutului.
Îi îmbunătățim puterea de duelare pe raze medii, ca să nu fie nevoit să se bazeze doar pe E pentru a fi eficient.
Q – Transfer de energie
Volibear
Îmbunătățim claritatea gameplay-ului. Cresc indicele de creștere a manei și cel al vieții. Eliminări de bug-uri pentru Q și modificări calitative. Eliminări de bug-uri pentru W. Cresc durata de dezactivare a turnurilor de pe R, raza daunelor din epicentru și daunele de bază; am eliminat niște bug-uri.
De la lansare, Voli s-a descurcat destul de slab pe culoarul de sus, în special la nivelurile mai ridicate de îndemânare, chiar și după actualizările dintre patch-uri de la începutul săptămânii. Teoretic, acest lucru este în regulă, deoarece culoarul de sus este secundar rolului său principal (junglă), dar diferența este puțin prea mare momentan.
Aceste modificări suplimentare se axează pe îmbunătățirea fluidității folosirii abilităților și a satisfacției gameplay-ului, oferindu-i și mai multă putere de bază în general. Acum abilitățile care își ating ținta și contracararea adversarilor ar trebui să aibă rezultate tangibile (doborâri, evadări reușite etc.).
Modificări generale
Atribute de bază
Q – Lovitură asurzitoare
W – Sfâșiere furibundă
R – Întruparea furtunii
Xayah
Cresc daunele de bază din R.
După ce a dominat meciurile profesioniste în cea mai mare parte a sezonului trecut, Xayah a căzut în dizgrație. Îi creștem daunele din R pentru a recompensa fazele mai agresive. Acum aveți liber să jumuliți niște adversari.
R – Vârtej de pene
Yasuo
Are mai puțină viață de bază. Crește scutul din pasivă. Crește timpul de reactivare al lui W.
Yasuo a strălucit pe culoarul de jos, dar nu s-a descurcat la fel de bine pe culoarele solo, așa că îi creștem timpul de reactivare al unei vrăji care s-a dovedit a fi cea mai eficientă acolo, oferindu-i în același timp un mic buff pentru scut, deoarece este mult mai ușor pentru inamicii de pe culoarul de jos să-l distrugă. Sperăm ca aceste ajustări să-i reducă puterea pe culoarul de jos, afectându-l mai puțin pe cele solo.
Atribute de bază
P – Calea rătăcitorului
W – Zid de vânt
Rune
actualizatViteză de interceptare
''Viteza de interceptare'' și ''Curajul absolut'' sunt foarte rar alese și au o funcționalitate neintuitivă. Scopul este să le creștem spectrul de utilizare, astfel încât să fie folosite de mai mulți campioni, dar și să le simplificăm, astfel încât fiecare rună să fie mai ușor de înțeles.
Mână dreaptă
''Mâna dreaptă'' este o rună esențială puternică, dar ignorată în mare parte, deși are rezultate mult mai bune decât alte rune esențiale, precum ''Aery'' și ''Replică'', pentru campioni individuali. Îi dăm un pic de zvâc, oferindu-le jucătorilor mai multă autoritate privind momentul declanșării și amplificându-i efectul defensiv dorit prin înlocuirea buff-ului de viteză de mișcare cu mai multă rezistență a scutului. Per ansamblu, ne dorim ca această rună esențială să aibă un nivel de putere similar în ciuda modificărilor, dar ca efectul să fie mai puțin frustrant și mai de încredere în ceea ce privește folosirea. Poate e timpul să puneți mâna dreaptă pe această rună!
Prădător
Deși satisface o fantezie excelentă, runa ''Prădător'' își scapă adesea din priviri prada, având o paradigmă de folosire dificilă și optimizări neintuitive. Încercăm să o scoatem din nișa ei pentru câțiva jungleri și să o transformăm într-o opțiune standard de inițiere.
Gustul sângelui
Modificare calitativă a indicatorului timpului de reactivare.
actualizatCuraj absolut
''Curajul absolut'' și ''Viteza de interceptare'' sunt alese foarte rar și au o funcționalitate neintuitivă. Scopul este să le creștem spectrul de utilizare, astfel încât să fie folosite de mai mulți campioni, dar și să le simplificăm, astfel încât fiecare rună să fie mai ușor de înțeles.
Vrăji de invocator
Fantomă
''Fantoma'' e o vrajă de invocator neviabilă pentru mulți campioni de prea mult timp. Îi adăugăm niște putere care îi scoate în evidență avantajele în fața altor vrăji de invocator printr-un efect de mobilitate neîntrerupt pentru cei care îl folosesc în mod agresiv.
Terenul elementelor
Ducem terenul la următorul nivel în ceea ce privește gameplay-ul.
Terenul infernal
- Am adăugat ''Conuri explozive'' lângă fiecare grup de 3 tufișuri de lângă Gromp.
- Am adăugat ''Conuri explozive'' lângă tabăra lupilor.
- Am adăugat ''Conuri explozive'' în fața fiecărei porți a bazei.
- Am adăugat ''Conuri explozive'' în nișe.
Terenul norilor
- Am adăugat ''Regine ale clarviziunii'' în fața fiecărei porți a bazei.
- Am adăugat ''Regine ale clarviziunii'' în fața fiecărui grup de 3 tufișuri de pe râu.
- Zonele de viteză ale terenului norilor oferă acum un bonus de 35% la viteza de mișcare dacă nu sunteți în luptă împotriva campionilor (crescut față de 20% întotdeauna).
Eliminări de bug-uri
- Numele, tag-urile și logourile echipelor Clash apar acum în ecranul de încărcare și pe tabela de marcaj din joc în timpul turneelor Clash.
- Am eliminat un bug din cauza căruia chenarele pentru ferestrele de încărcare nu erau corecte când listele de așteptare erau reactivate.
- Am eliminat un bug din cauza căruia Kled își pierdea viteza de mișcare mai repede decât trebuia când nu-și mai vedea inamicii.
- Căsuța de informații din tab-ul ''Colecție'' pentru abilitatea lui Hecarim de pe Q, ''Furia'', a fost actualizată pentru a indica în mod precis cea mai recentă stare.
- Căsuța de informații din tab-ul ''Colecție'' pentru abilitatea lui Swain de pe R, ''Transformare demonică/Flăcări demonice'', a fost actualizată pentru a indica în mod precis cea mai recentă stare.
- Căsuța de informații a ''Sufletului Dragonului norilor'' indică acum în mod precis cea mai recentă stare.
- Numele și descrierea abilității pasive, ''Prădător nevăzut'', a lui Rengar nu mai lipsesc în ''Detaliile morții''.
- Crabul redă acum corect animația de fugă și nu mai alunecă în timp ce este pironit.
- Numele și descrierea abilității pasive, ''Chemarea rătăcirii'', a lui Bard nu mai lipsesc în ''Detaliile morții''.
- Mordekaiser nu le mai blochează inamicilor ''Teleportarea'' (și orice vrajă de invocator schimbată) oferită de ''Cartea deschisă a vrăjilor'' pentru tot restul jocului când le oprește teleportarea cu R, ''Tărâmul morții''.
- Acum abilitatea lui Fiddlesticks de pe Q, ''Teroare'', se activează corespunzător și terifiază monștrii când folosește W, ''Recoltă terifiantă'', împotriva lor.
- Când Aurelion Sol folosește Q, ''Explozie stelară'', prin intermediul mini-hărții, o va folosi acum corespunzător asupra țintei de pe hartă în locul terenului aflat direct sub mini-hartă (cel mai adesea în colțul din dreapta jos).
- Acum abilitatea Qiyanei de pe Q, ''Furia elementelor'', îmbunătățită de un tufiș lasă o zonă de mascare a prezenței când o folosește după ce este reînviată de un efect precum ''Înger păzitor'' sau abilitatea lui Zilean de pe R, ''Deformarea timpului''.
- Căsuța de informații din joc pentru abilitatea lui Kog'Maw de pe Q, ''Salivă caustică'', a fost actualizată pentru a indica în mod precis cea mai recentă stare.
- Efectele vizuale ale abilității lui Braum de pe R, ''Fisură glacială'', nu mai sunt aliniate greșit când abilitatea este folosită la rază 0.
- Căsuța de informații pentru abilitatea lui Sion de pe Q, ''Lovitură devastatoare'', indică acum corespunzător că modificatorul daunelor din atac totale este crescut după folosire.
- Căsuța de informații pentru abilitatea lui Riven de pe Q, ''Aripi sfâșiate'', a fost corectată pentru a elimina bonusul la viteza de atac.
- Abilitatea lui Evelynn de pe W, ''Farmec irezistibil'', funcționează acum corect când este folosită împotriva Baronului Nashor indiferent de nivelul abilității sau distanța de folosire.
- Abilitatea lui Rengar de pe R, ''Extazul vânătorii'', nu mai reduce armura turnurilor.
- Abilitatea lui Nidalee de pe Q, ''Aruncarea suliței'', declanșează acum corespunzător pasiva, ''Pândă'', când este folosită împotriva Baronului Nashor indiferent de distanța de folosire.
- Pasiva, ''Fierar neobosit'', a lui Ornn nu mai dă greș când aliatul care primește obiectul îmbunătățit moare în timp ce proiectilul este în zbor.
Skin-uri și Chroma viitoare
Următoarele skin-uri vor fi lansate în decursul acestui patch. Pentru ilustrații la rezoluție maximă, instalați aplicația League Displays!
Următoarele skin-uri Chroma vor fi lansate de-a lungul acestui patch: