/dev: Presezonul 2023: cum a fost primit

Reflecții privind primele câteva luni din presezon. Ce a mers bine și la ce lucrăm.

Acum, că a trecut ceva vreme și modificările acestui presezon sunt în mediul live de destul timp, am dorit să vă împărtășim părerea noastră despre cum stau lucrurile.

Am început presezonul cu câteva obiective. Doream să reîmprospătăm unele părți ale jocului, precum sistemul de ping-uri și Dragonul chimtech, totodată adăugând un grad mai mare de entuziasm și caracter intuitiv unor părți din joc ce se degradaseră în timp, precum jungla.

Dragonul chimtech

Ne-am apucat să reîmprospătăm Dragonul chimtech pentru că ni se părea o tematică promițătoare, dar nu credeam că mecanicile anterioare de mascare a prezenței reușeau să stârnească entuziasmul jucătorilor, în timp ce frustrarea acestora era mare. De la relansare, Dragonul chimtech a ajuns din cel mai detestat, cel mai îndrăgit teren al elementelor, potrivit sondajelor noastre privind părerile jucătorilor (cu hextech pe locul doi). Jucătorii consideră că momentele incitante de distrugere a conurilor explozive unul după altul, de urmărire a cuiva cu ajutorul ''Reginei clarviziunii'' sau de întoarcere a sorților luptei cu ''Fructele de nectar'' sunt foarte distractive și în același timp rămân specifice LoL. Continuăm să ne actualizăm părerile referitoare la ceea ce înseamnă asta pentru gameplay-ulvariat și de impact al hărții în Rift pe viitor.

Junglă

Cu timpul, jungla devenise mai puțin populară și mai puțin abordabilă, mai ales în meciurile de nivel mediu. Jucătorii auto-distribuiți în junglă erau foarte frecvent din categoriile de îndemânare inferioare și din cauza diferenței mari față de alte roluri, asta afecta starea listelor. De la introducerea modificărilor, cifrele listelor de așteptare pentru junglă au înregistrat o creștere inițială puternică (semnificativ mai mare la categoriile de îndemânare inferioare), iar noi căutăm în continuare modalități suplimentare de a adăuga satisfacție (dar nu și putere) acestui rol și vom continua să monitorizăm statisticile respective.

Obiectivele noastre în legătură cu modificările pentru junglă erau de a mări caracterul abordabil și gradul de entuziasm pentru jucătorii din junglă noi și cu frecvență redusă, oferind totodată jucării noi și tentante junglerilor existenți și făcând mecanicile ascunse din junglă mai intuitive, datorită însoțitorilor pentru junglă. Sondajele noastre privind părerile jucătorilor arată că jucătorii deja existenți au considerat schimbările moderat de benefice (mai mult pe serverele din regiunile estice decât pe cele din regiunile vestice), în timp ce noii jungleri au considerat schimbările foarte benefice.

Încă mai e loc pentru îmbunătățiri, mai ales în ceea ce privește puterea rolului de jungler, deplasarea optimă și reglarea echilibrului dintre gank-uri și farmare. După reducerea puterii pentru gank-uri ale junglei din patch-ul 13.3 prin modificările talismanelor și ale gustărilor, plus ajustările economiei, ale creșterii în avalanșă a puterii și ale deplasării prin junglă din patch-ul 13.4 (făcând partea din junglă cu Gromp mai ușor de ucis), credem că lucrurile vor sta bine în ceea ce privește puterea. Dar credem în continuare că mai putem face și alte schimbări ca să creștem gradul de satisfacție pentru acest rol, inclusiv ajustări ale echilibrului dintre experiență și aur și dintre gank-uri și farmare.

Instrumente de comunicare

Reacția față de instrumentele de comunicare a fost un pic mai amestecată. Roțile ping-urilor au stârnit în general păreri pozitive, dar numărul de ping-uri și folosirea accidentală a ping-ului greșit provoacă unele frustrări. ''Bagă mare'' este cel mai folosit dintre noile ping-uri, celelalte ping-uri noi având câte 3-4 folosiri per meci.

Jucătorilor veterani le-a fost greu să se dezobișnuiască de deprinderile dobândite în zece ani, dar am vrut să pregătim terenul pentru comunicarea conceptelor principale din League of Legends și să actualizăm ilustrațiile, aducându-le la standardele de calitate moderne. Un jucător mai nou care intră în joc nu înțelege că folosirea ping-ului ''Sunt pe drum'' asupra unui campion inamic înseamnă de fapt ''Bagă mare'', dar un jucător veteran s-ar putea să se prindă. Ne așteptăm ca folosirea acestor ping-uri noi să crească cu timpul.

Căutăm în continuare modalități de a-i ajuta pe jucători să nu trimită ping-uri greșite și investigăm câteva opțiuni în acest sens, cum ar fi mărirea dimensiunii roților interioare/exterioare, afișarea cursorului la trimiterea de ping-uri și alte soluții. În plus, cu această nouă bază tehnică, este mult mai ușor să ajustăm, să adăugăm și să eliminăm ping-uri din roata ping-urilor, în funcție de rezultatele lor.

În prezent, părerile referitoare la instrumentul de planificare a obiectivelor variază de la neutre la moderat pozitive, în funcție de regiune (regiunile estice au acordat un scor mai mare decât regiunile vestice, care sunt mai neutre). Jucătorii au considerat că e util să-i informăm că are loc preluarea unui obiectiv, dar părerile negative se axează pe lipsa de claritate a ceea ce dorește să facă echipa cu un vot, a faptului că echipa nu ține cont de un vot și că jucătorii nu-l folosesc (în principal din cauza problemelor deja menționate).

Analizăm modalități de a concentra mai bine instrumentul de planificare a obiectivelor, ca să ne asigurăm că situațiile în care este folosit sunt clare, ușor de înțeles și la obiect, și că este într-adevăr utilizat.

Echilibrul dintre roluri

În presezon, am făcut modificări ca să mărim puterea culoarului de sus (modificări la obiecte și experiență), iar acestea au avut succes, dezavantajând însă culoarul de jos. De atunci, am făcut modificări în patch-ul 13.1b ca să mărim puterea obiectelor pentru culoarul de jos, în dezavantajul culoarului de sus. Așa cum a menționat Riot Axes în articolul ''Gânduri despre gameplay'', vrem să mărim gradul de satisfacție al rolurilor fără să fie nevoie să ajustăm puterea rolurilor atât de frecvent. Modificarea puterii unui rol este o modalitate grozavă de a mări gradul de satisfacție al rolului respectiv, dar adesea nu face decât să transfere problema într-o altă zonă.

Vă mulțumim că ați jucat în presezon alături de noi și că ați încercat toate modificările pe care le-am introdus în LoL. Suntem nerăbdători să colaborăm în continuare cu voi toți, ca să facem jocul să fie excelent. Ne vedem în Rift!