Cluburile se retrag: ultima zi

Următorii pași înainte de retragerea cluburilor în decembrie.

Salutare tuturor! Au trecut aproape două luni de când am anunțat intenția de a retrage cluburile din League of Legends. În sfârșit suntem gata să facem următorul și ultimul pas și să vă oferim suficient timp pentru a vă migra comunitățile către alte platforme sau canale. Vă mulțumim pentru tot feedback-ul, comentariile și opiniile împărtășite în legătură cu cluburile și sperăm să realizăm această tranziție cât mai ușor posibil!

Notă privind etichetele cluburilor: cluburile ca parte a identității voastre

În mod surprinzător, majoritatea feedback-ului și opiniilor pe care le-am observat după primul articol au fost despre pierderea etichetelor cluburilor. Una dintre cele mai interesante teme din acest feedback a fost despre varietatea utilizării etichetelor cluburilor la momentul actual. Vom enumera doar câteva dinte ele:

  • exprimarea atracției față de campioni – vă văd, jucători care-l preferă pe Kayn;
  • reprezentarea echipelor preferate – ca un tricou de 2-5 caractere pe care îl puteți purta în joc;
  • glume de interior – colecție de substantive aleatorii sau ceva amuzant spus cândva de prietenul tău? Nu vom ști niciodată.

Știm că etichetele cluburilor au adăugat multă valoare jucătorilor, dar, pe lângă acea utilizare în mare parte inofensivă, vedem și un număr alarmant de etichete inadecvate și create cu rea intenție.

Nu există o soluție perfectă care să ne permită să păstrăm etichetele bune și să le împiedicăm pe cele necorespunzătoare să creeze un mediu toxic. Totuși, vom căuta modalități de a vă ajuta să vă exprimați gândurile și interesele în siguranță, deoarece știm că acest lucru contează. Între timp, continuați să le afișați animațiile de măiestrie celor din jur pentru a le arăta că voi (da, voi) sunteți cei mai buni Yasuo cu scorul de 1/12/0 din cartier.

Pașii următori

Momentan vizăm patch-ul 10.25 (care va fi lansat în regiunile Riot pe 8 decembrie) în calitate de patch în care cluburile vor fi retrase. Acest lucru înseamnă că, intrând în joc după instalarea patch-ului, nu veți mai vedea chat-ul clubului, etichetele cluburilor sau orice informații despre lista membrilor din club. Știm că aceasta va fi o schimbare importantă pentru unii dintre voi, dar noi sperăm că, până atunci, veți avea suficient timp pentru a migra comunitatea voastră pe platforme precum Discord, astfel încât să puteți păstra legătura cu prietenii din LoL și nu numai.

Vorbind despre Discord, începând de astăzi puteți accesa site-ul lor web pentru a configura un nou server Discord pentru comunitatea voastră. Platforma vă oferă șabloane specifice pentru LoL gata de a fi folosite, iar configurarea serverului ar trebui să dureze doar câteva minute, chiar dacă încă nu sunteți utilizatori Discord. Odată ce serverul este configurat, puteți să copiați un link de invitație și să-l inserați în chat-ul clubului pentru a-i informa pe toți unde vă pot găsi.

Am proiectat în mod intenționat acest flux pentru a vă oferi o flexibilitate maximă în alegerea modului în care avansează comunitatea voastră. Unii dintre voi sunt membri ai mai multor cluburi pe care ați putea dori să le uniți. Este posibil ca alții să-și dorească să țină legătura doar cu câteva dintre persoanele din cluburile lor existente. Cu toate acestea, alții ar putea dori să creeze o comunitate complet nouă, compusă din jucători din listele lor de prieteni, jucători din cluburi existente și utilizatori din afara LoL. Alegerea vă aparține și sperăm că acest lucru va deveni o oportunitate excelentă pentru a continua relațiile existente în timp ce creați altele noi.

Dați clic aici pentru a intra pe Discord!